Trei stele cuminți
pentru licurici
și-o fărîmă de galben de soare
amestecate cu leac de nalbă
din poiana carului mare.
Să-ți aducă o păsărică în cioc
trei smicele de zorii zorilor
patru fire de iarba fiarelor
și-un dram de noroc.
Bea, tată, din ulcica de lut
puterea ursului auroră
izvor ne-nceput
de apă vie şi apă moartă
pentru pîrdalnica soartă
leagă-ţi cerul şi pămîntul
de brîu
să-mi fie şi mie bine
sub snopul de grîu.
Flacăra, anul XXXIV, Nr. 20 (1569),
12 iulie 1985, Nr. 17.