Buchete roșii de cireșe-amare
Hălăduiesc în foșnet de caiși,
Sărut de-arome-al fetelor pe care
Noi le visăm cu ochii larg deschiși.
Livada s-a-ntețit de iasomie
Lansînd în aer jerbele de foc
Într-un fantastic spor de alchimie
Cu miozotis lîngă busuioc.
Așa te văd la-ntretăieri de bolți
De nu mai știu de cine știe cînd.
Cum porți cu tine cerul dintr-un colț
Cu pașii tăi pe iarbă lunecînd.
Pe albe brațe și pe umeri goi
Din trupul tău se răsucește, căci,
Un aer, altul, colorînd văpăi,
Te duci și vii și iarăși te întorci.
Și nu mai știu cum pleacă și cum vine
Din ce în ce mai rar și tot mai des,
Cu-apropieri și depărtări de mine,
Fiorul ăsta încă ne-nțeles.